Viața lui James Cook

Viața lui James Cook

Celor mai mulţi oameni s-ar putea ca numele căpitanului James Cook să nu le spună nimic, excepţie făcând cei din Anglia, Australia, Noua Zeelandă, Hawaii şi insulele Pacificului. În aceste ţări însă, aproape toţi băieţii de vârstă şcolară ştiu câte ceva despre căpitanul Cook — cam în aceeaşi măsură în care copiii americani au auzit de Cristofor Columb.

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

Fără nici o îndoială, Australia — continentul-insulă din Pacificul de Sud — şi Noua Zeelandă sunt însă locurile în care acest explorator al mărilor este cel mai bine cunoscut, întrucât numele căpitanului Cook poate fi întâlnit pretutindeni. În plus, versiunea originală a cântecului „Tot înainte mândră Australie“, care în 1974 a devenit imnul naţional al Australiei, efectiv îi aduce laude neînfricatului căpitan.

Viața lui James Cook

James Cook a fost un băiat de la ţară, născut în octombrie 1728 în Yorkshire, Anglia. Deşi nu se cunoaşte prea mult despre primii săi ani de viaţă, se pare că a primit o oarecare instruire la şcoala din satul Ayton, şcoală care mai există şi azi. Mai târziu a fost ucenic la un băcan din portul pescăresc Staithes. Aici, inspirând aerul de mare, el şi-a schimbat cariera, ajungând să transporte cărbuni cu corăbiile, şi a învăţat cum se manevrează o corabie, lucrând în apropierea ţărmurilor bătute de vânturi ale Mării Nordului.

Pregătirea pe care Cook a avut-o în vederea expediţiilor sale de mai târziu nu a fost legată doar de navele cu cărbuni. În timp ce se afla pe uscat, el şi-a continuat studiile în domeniul matematicilor şi, în cele din urmă, în 1755, s-a înrolat în Marina Britanică. Deşi a activat un timp în cadrul serviciilor navale, el a devenit mai cunoscut pentru hărţile terestre şi cele marine pe care le-a întocmit în legătură cu Newfoundland, Noua Scoţie şi Labrador.

Related Posts
Ecaterina cea Mare a Rusiei

  Ecaterina a II-a, mai cunoscută cu supranumele de Ecaterina cea Mare, s-a născut pe 2 mai 1729, cu numele Read more

Variola, singura boală contagioasă de natură virală eliminată prin vaccinare

  Variola (sau vărsatul), boală contagioasă de natură virală, a fost una dintre cele mai mari catastrofe ale omenirii, o Read more

Cum arăta lumea în 1769

Marea Britanie a obţinut supremaţia în 1763, devenind cea mai mare putere comercială şi colonială a lumii. După 200 de ani de conflicte sporadice, ea a învins Spania, Olanda şi Franţa. Ultima dintre cele trei rivale, Franţa, a trebuit să sufere înfrângeri zdrobitoare. Aceasta a fost o perioadă dramatică. Realizările de pe plan ştiinţific au învins repede superstiţiile şi au dus la o sete de cunoaştere care s-a răspândit. Metodele de navigaţie au fost şi ele îmbunătăţite extraordinar de mult. Marina Britanică şi cercurile ştiinţifice au căutat de urgenţă serviciile unui savant-navigator pentru a conduce o expediţie spre Pacific. Cel care a fost ales pentru a îndeplini această misiune foarte dificilă a fost James Cook.

Începutul expediţiilor lui Cook

Pentru prima sa expediţie, 1768–1771, Cook a primit următoarele instrucţiuni: „Să descopere ţări necunoscute până atunci şi să cunoască zonele îndepărtate care, deşi fuseseră descoperite mai înainte, nu erau explorate îndeajuns“. Ordinele primite mai spuneau că „există motive să se creadă că un continent sau o întindere de uscat de mari proporţii s-ar putea găsi spre Sud“ şi că el trebuia „să pornească spre regiunile sudice pentru a descoperi acel continent“. Însă prima însărcinare era aceea de a observa trecerea planetei Venus prin faţa Soarelui, în speranţa de a se stabili cu exactitate distanţa dintre Pământ şi Soare. Aceasta trebuia să fie îndeplinită în Tahiti.

Viața lui James Cook

Prima expediţie a durat trei ani fără 43 de zile. Cook şi-a îndeplinit misiunea, ba chiar a făcut mai mult. În această primă expediţie a avut loc faimoasa sa debarcare din Botany Bay, doar cu câteva mile mai la sud de minunatul port Sydney, care nu a fost descoperit decât mai târziu. El a făcut şi înconjurul complet al celor două insule care compun Noua Zeelandă şi a fost primul european care a întocmit o hartă a coastei de est a Australiei. Bineînţeles că nu a descoperit marele continent sudic care se presupunea că există.

O a doua expediţie încununată cu succes

În cea de-a doua sa expediţie, 1772–1775, lui Cook i s-au încredinţat cele două corăbii, Resolution şi Adventure, pentru a face o călătorie care s-a dovedit a fi un alt succes în domeniul înconjurului unei întinderi de uscat, de data aceasta fiind vorba despre Antarctica, învârtindu-se puţin şi prin zonele lipsite de insule ale Pacificului de Sud. Însă după luni de zile de temperaturi foarte scăzute şi de vânturi aspre s-a convins că nu există nici un continent sudic care să fie greu de găsit. Echipajul său extrem de obosit a fost fericit să scape de mările îngheţate şi să se întoarcă în Tahiti.

A doua expediţie a lui Cook a fost un succes absolut, ajungând să fie consemnată în analele istoriei. Iată ce a spus Alan Moorehead în cartea sa The Fatal Impact: „Pe la sfârşitul lui iulie 1775 au ancorat la Plymouth. Ei au fost în larg timp de trei ani şi 18 zile. Au navigat mai mult de 20 000 de leghe [60 000 de mile marine] — de trei ori circumferinţa pământului —, iar Cook nu a pierdut decât patru oameni . . . Această expediţie l-a făcut să fie cunoscut drept unul dintre cei mai mari navigatori ai tuturor timpurilor“.

Viața lui James Cook

A treia expediţie aduce nenorocirea

A treia expediţie a fost o misiune de recunoaştere a coastei Canadei scăldată de apele Pacificului şi de căutare a unui culoar de trecere nord-vestic dinspre Pacific spre Atlantic, prin Oceanul Îngheţat. Aceasta s-a dovedit a fi ultima călătorie a căpitanului Cook. El a pornit din Anglia pe 12 iulie 1776, cu corabia Resolution, care fusese echipată din nou, luând şi corabia Discovery. Pe 18 ianuarie 1778, el şi oamenii săi au ajuns pe insulele cunoscute în prezent drept insulele Hawaii, unde au fost primiţi cu ospitalitate. Pe aceste frumoase insule ei şi-au reînnoit proviziile şi apoi şi-au petrecut vara polară a acelui an încercând în zadar să găsească un culoar de trecere spre Atlantic. Apoi s-au întors ca să-şi petreacă iarna în Hawaii.

Istoricii nu sunt siguri ce anume l-a determinat pe Cook să-şi schimbe, se pare, comportamentul în acest moment. Există semne de întrebare în legătură cu modul în care i-a tratat pe hawaiieni la întoarcerea sa. Unii sugerează că acum el a început să-i exploateze cu cruzime. Alţii se întreabă dacă nu cumva le-a încălcat ciclurile de închinare. Indiferent care ar fi fost adevăratul motiv, pe aceste insule el şi-a aflat sfârşitul în 14 februarie 1779.

Cum a murit? La întoarcerea lor în Kealakekua Bay, care a avut loc pe 17 ianuarie, exploratorii au fost întâmpinaţi de 10 000 de hawaiieni. Insularii celebrau sărbătoarea makahiki în onoarea zeului lor Lono, zeul uscatului. Se pare că Cook a fost sărbătorit drept zeul Lono, iar el şi oamenii săi au fost trataţi încă o dată cu o extraordinară ospitalitate şi amabilitate. Trei săptămâni mai târziu, pe 14 februarie, ei au ridicat ancora şi au întins pânzele. Însă după doar patru zile petrecute în larg, un uragan îngrozitor s-a abătut asupra lor, iar Resolution a pierdut un catarg. Cook s-a întors în Hawaii.

Spre uimirea lui Cook, de data aceasta primirea a fost ostilă. Unii sunt de părere că hawaiienii au chibzuit lucrurile mai bine şi au ajuns la concluzia că Cook şi oamenii săi îi exploatau. Alţii sugerează faptul că întoarcerea lui Cook era incompatibilă cu calitatea sa de „dumnezeu“. Indiferent de motiv, oamenii lui Cook, nedumeriţi, au reacţionat, din nefericire, într-un mod violent. Acest lucru a dus la furarea unei bărci de pe Discovery. Cook a căutat să recâştige barca încercând să-l ia ostatic pe şeful lor, Kalaniopúu. Au urmat câteva confruntări, iar Cook a fost înjunghiat şi bătut pe plajă până când a fost omorât.

În jurnalul său, sublocotenentul de marină George Gilbert, un membru al echipajului de pe Resolution, descrie cu detalii expresive ultimele clipe din viaţa lui Cook. „Abia ajunsese căpitanul Cook la marginea apei şi făcuse semn cu mâna către bărci ca să se înceteze focul, când una dintre căpetenii, mai îndrăzneaţă decât ceilalţi, a venit pe la spate şi l-a înjunghiat între umeri cu un pumnal de fier. Un altul, în aceeaşi clipă, l-a lovit cu o bâtă în cap, iar el a căzut în apă; imediat după aceea ei au intrat în apă şi l-au ţinut sub apă timp de câteva minute, apoi l-au scos pe stânci şi l-au dat cu capul de ele de mai multe ori; aşa că nu există nici cea mai mică îndoială că şi-a dat duhul repede.“

Viața lui James Cook

Apariţia unei personalităţi schimbate

După cât se pare, Cook a început să-şi schimbe comportamentul în cea de-a treia expediţie, când el nu a mai dat dovadă de acelaşi sânge rece şi de aceeaşi stăpânire ca în celelalte două expediţii anterioare spre mările din sud. În cea de-a treia expediţie, el a pedepsit 37 la sută din oamenii săi cu lovituri de bici, aproape dublu faţă de numărul celor din prima expediţie. De data aceasta, şi tratamentul pe care l-a aplicat băştinaşilor polinezieni a fost mai puţin omenos. De exemplu, pe deplin conştient, el a ordonat arderea locuinţelor şi distrugerea pirogilor de pe insula tahitiană Eimeo, din cauză că se furase o capră gestantă. A recurs chiar şi la tăierea urechilor insularilor care au fost prinşi şterpelind. Era el oare bolnav sau obosit, sau pur şi simplu era crud?

Moştenirea lăsată în urma expediţiilor

În cartea sa intitulată Captain James Cook and His Times (Căpitanul James Cook şi epoca sa), profesorul Bernard Smith a sugerat faptul că „Cook nu a fost un descoperitor de noi ţinuturi în adevăratul sens al cuvântului“. Acest lucru ar putea fi adevărat, întrucât cele mai multe ţinuturi văzute de Cook erau deja locuite. Cu toate acestea, Grenfell Price declară: „El şi-a adus o contribuţie extraordinară în domeniul cunoştinţelor de geografie prin întocmirea unei hărţi costiere a Pacificului, întrucât a descoperit întinsa coastă estică a Australiei, a reprezentat Noua Zeelandă, a examinat întinse porţiuni ale coastei Americii de Nord; prin descoperirea unor insule cu totul noi, cum ar fi Hawaii şi Noua Caledonie, şi prin redescoperirea şi localizarea exactă a altor grupuri insulare. Cook rămâne navigatorul care practic a descoperit . . . continentul antarctic, iar în legătură cu regiunea arctică el a confirmat descoperirea făcută de Bering, şi anume strâmtoarea care îi poartă numele“. Hărţile terestre şi cele marine întocmite de Cook au fost utile multă vreme după ce catargul său a dispărut de la orizontul Pacificului.

Din nefericire însă, Cook a lăsat în urma sa şi o dâră de poluanţi: boli venerice, violenţă cu arme de foc, decimarea faunei din Antarctica şi exploatarea populaţiilor de pe insulele Pacificului. În legătură cu descoperirile lui Cook din Antarctica, Alan Moorehead a scris: „Din nou destinul lui Cook a fost să aducă nenorocirea în urma sa. El a descoperit pe neaşteptate ceea ce era, probabil, cea mai bogată comunitate de viaţă sălbatică existentă în lume şi a fost primul om care a făcut cunoscută existenţa ei întregii lumi. . . . Apariţia nedorită a lui Cook în Tahiti şi în Australia a avut efecte dezastruoase pentru băştinaşi; pentru animalele din Antarctica ea a fost un holocaust“.

Urmărind rapoartele detaliate şi hărţile maritime ale lui Cook, vânătorii şi flotele care căutau balene au venit în aceste regiuni pentru a ucide. Moorehead spune în continuare: „Au ucis şi au tot ucis până când nu a mai rămas aproape nimic de ucis, în orice caz nimic care să poată fi ucis uşor şi să aducă şi profit“.

Click to rate this post!
[Total: 2 Average: 3.5]

Urmărește-ne pe Facebook :

Lasă un comentariu

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Istoria e cea mai frumoasă poveste. Citește-o pe următoarea :