Home -Războaie și bătălii Războiul burilor

Războiul burilor

265
0

11 octombrie 1899 – inceputul unui conflict umilitor pentru britanici

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

Burii sunt urmasii albilor emigrati in anul 1653 in Africa de Sud, in special din Olanda si Germania. Acestia s-au simtit mereu adevaratii stapani ai Africii de Sud. Prin confruntarea cu britanicii, comerciantii stabiliti mai tarziu pe acest teritoriu si care ridicau, la randul lor, pretentii asupra Africii de Sud, s-a ajuns in perioada 1899-1902 la declansarea razboiului burilor. Burii (in olandeza boer inseamna fermier) au muncit din greu pentru ca sa-si reconstruiasca o vatra nationala. Totodata au fost nevoiti sa lupte impotriva amestecului britanic si atacurilor triburilor Bantu. Republicile bure erau recunoscute de mai multe state europene: Franta, Olanda, Belgia si… Marea Britanie.

In secolul al XIX-lea, Marea Britanie a dorit sa cucereasca statele bure Transvaal si Statul independent Oranje, cu scopul de a pune mana pe bogatiile subsolului acestor tari. In lupta cu burii, mari latifundiari si sustinatori ai Apartheidului, englezii au invins, dar, la scurta vreme, au reacordat acestor state dreptul la o administratie proprie.

Adevarata declaratie de razboi

Dupa cum se intampla adesea in istorie, originile conflictului au fost ascunse pentru multa vreme. Thomas Pakenham a fost cel care, in lucrarea “Razboiul burilor”, a clarificat multe dintre originile dubioase ale acestui conflict. Pakenham insista pe ideea unei conspiratii dintre guvernul de la Londra si marea finanta internationala, in vederea eliminarii burilor ca entitate autocratica. Descoperirea zacamintelor de aur la Witvoetersrand in Transvaal, in 1886, a pecetluit soarta poporului de pionieri. Aurul si diamantele au atras strainii (uitlanders) ca un magnet. Printre cei care s-au grabit spre Africa de Sud in febra aurului s-a aflat Cecil Rhods si multi “colonisti” ambitiosi, ce aveau sa joace un rol decisiv in razboiul burilor.

Related Posts
Istoria inventării bretelelor

Inventie : Bretelele Anul inventiei : 1820 Inventator : Albert Thurston (SUA) Stiai ca bretelele au aparut ca o necesitate? Read more

Istoria dinamitei și a inventatorului ei, Alfred Nobel

Istoria dinamitei și a inventatorului ei, Alfred Nobel. Numele lui Alfred Nobel a rămas în istorie datorită celui mai prestigios Read more

Războiul burilor

In 1895, peste 500 de aventurieri, mai mult sau mai putin britanici, au incercat sa capete controlul asupra republicilor bure prin raidul lui sir Leander Starr Jameson in Transvaal. Cecil Rhods a organizat acea aventura, finantata de catre Alfred Beit cu suma de 200.000 de lire. Obiectivul secret al expeditiei a fost luarea Johannesburg-ului, oras considerat de Rhods cheia care “va face Anglia sa domine Africa, in fapt dand Africa Angliei.” In mod clandestin, ministrul pentru Colonii, Joseph Chamberlaine, a furnizat arme pentru “raidul” lui Jameson.

“Cred in Imperiul britanic si mai cred in rasa britanica. Cred ca rasa britanica este cea mai mare rasa de guvernanti pe care a vazut-o lumea”, afirma Chamberlaine. Chiar daca acest raid a esuat, el i-a lamurit pe buri despre intentiile Londrei.

“Raidul lui Jameson constituie adevarata declaratie de razboi in marele conflict anglo-bur”, avea sa afirme Christiann Smuts, viitor prim-ministru al Uniunii Sud-Africane.

Un razboi inegal

In Anglia, “presa galbena” cerea razboiul, orchestrand o adevarata isterie colectiva antibura. Inaltul comisar pentru Africa de Sud, Milner, a inceput sa puna la punct o armata de invazie in toata regula, in timp ce purta negocieri cu presedintele Kruger. La 26 august, Chamberlaine a tinut un discurs de avertisment adresat burilor, iar doua zile mai tarziu, i-a trimis presedintelui Kruger o scrisoare amenintatoare. Kruger s-a multumit s-o comenteze laconic: “Ne vor tara.”

Londra a trimis trupe in Africa de Sud in pregatire de razboi. Presedintele burilor, Kruger, le-a dat un ultimatum de retragere, iar cand Londra a refuzat, republicile bure au declarat razboi Marii Britanii.

La 11 octombrie 1899, trupele britanice au trecut la actiune. In Transvaal, fiecare cetatean avea, prin lege, dreptul la o arma si la munitie. Ca luptatori, burii aveau cateva calitati importante. Fiind in majoritate fermieri, manuiau foarte bine pusca si cunosteau la perfectie teritoriul. Se multumeau cu o hrana frugala si cu putina apa. Dar numarul britanicilor era mult prea mare ca burii sa reziste unui razboi clasic, de pozitii.

Comandourile de patru oameni faceau adevarate ravagii, lansand atacuri neasteptate. Brusc, englezii s-au pomenit confruntati cu un razboi pentru care nu erau pregatiti. Din acest moment, numarul pierderilor britanice a devenit tot mai mare. Soldatul bur nu avea nimic din cel al unei armate clasice: cu barbile lor lungi, “echipati” cu hainele de la ferma, cu palarii largi, cu rezerve de gloante incrucisate pe piept, calarind niste cai mici, nervosi, dar foarte iuti si rezistenti, luptatorul bur constituia cea mai neasteptata aparitie.

Numirea Lordului Kitchener in calitate de nou commandant britanic in Africa de Sud a schimbat insa fata razboiului, transformandu-l intr-o barbarie fara seaman. Lordul si-a dat repede seama ca nu va castiga razboiul cu burii intr-un razboi clasic. A ordonat impuscarea prizonierilor de razboi si a inceput devastarea fermelor bure. Dupa un si jumatate de lupte, burii au fost fortati sa cedeze orasele si liniile ferate. Totusi, au inceput un razboi de guerila impotriva armatelor de ocupatie. Comandourile bure au continuat razboiul, impotriva unor forte de patru ori mai numeroase.

Razboi impotriva femeilor si copiilor

Chiar si in Marea Britanie, acest razboi a adus proteste. Lloyd George, prim ministru britanic in vremea primului razboi mondial, a denuntat vehement atacul asupra republicilor bure. Adresandu-se Parlamentului, el a citat dintr-o scrisoare primita de la un ofiter englez: „Ne mutam din vale in vale, carand oi si vaci, dand foc si furand, si facand femei si copii sa planga de disperare langa ruinele fostelor lor case.” Lloyd George a mai facut urmatoarea remarca: „Nu este un razboi impotriva barbatilor, ci impotriva femeilor si copiilor.” Lordul Kitchener a inchis in lagarele britanice 116.572 de buri (25% din populatie). La sfarsitul razboiului, circa 28.000 murisera de inanitie si tifos (dintre acestia peste 22.000 erau copii sub 16 ani).

Epidemiile de tifos, dizenterie si pojar, care izbucneau si se raspandeau cu mare rapiditate, au facut ravagii. Englezii au inarmat cam zece mii de negri bantu, care au purtat un razboi specific culturii lor impotriva populatiei bure satesti. Britanicii recrutau negri, promitandu-le proprietati bure si ca burii vor deveni sclavii lor la sfarsitul razboiului. Tocmai de aceea, soarta femeilor si a copiilor care au scapat din lagare a fost mai crunta decat a celor care au murit.

Războiul burilor

Existenta unitatilor de negri nu a fost dezvaluita opiniei publice britanice, sensibila la integrarea unor negri in unitatile imperiale. Atrocitatile comise de britanici in Africa de Sud, impotriva burilor, au prefatat formele de violenta si intoleranta ale secolului XX. Britanicii au folosit tactica „curatirii teritoriale”, cu lagare concentrationare pentru populatia civila si cu alte metode barbare de presiune asupra femeilor, batranilor si copiilor, in speranta ca barbatii se vor preda.

La 31 mai 1902, dupa o rezistenta de 33 de luni, burii au incheiat pacea cu englezii. Cu toate ca armata burilor numara doar 45.000 de oameni, razboiul de independenta al burilor a costat Londra 230 de miliarde de lire, si au fost folositi 450.000 de soldati, dintre care au murit 22.000. Dupa acest razboi rusinos, republicile bure au devenit provincii ale Africii de Sud Britanice, o tara creata artificial, alaturi de coloniile britanice Natal, Colonia Capului, Swaziland, Basutholand, Xhosoland si Zululand.

A fost cel mai lung, mai costisitor, mai sangeros si mai umilitor razboi purtat de Marea Britanie intre razboaiele napoleoniene si primul razboi mondial.

Afrikaan-ii s-au mentinut in Africa de Sud, numarand astazi aproximativ 3 milioane dintr-o populatie de 50 de milioane.

Primele conflicte dintre buri si britanici

Africa de Sud a fost descoperita de Vasco da Gama in 1497, pe cand acesta se afla pe drumul spre India. Si pentru ca aceasta descoperire a fost facuta in ziua de Craciun, aceste meleaguri au primit numele de Natal, asa cum se mai numeste si astazi o zona din Africa de Sud. Pe drumul spre India, Africa de Sud era o destinatie intermediara importanta.

In anul 1652, compania olandeza pentru Indiile de Est a infiintat aici o statie de intretinere si aprovizionare. Primii colonisti au fost burii nomazi si afrikaans-ii stabili, cu totii albi, veniti din Europa. Ei i-au marginalizat pe bastinasii pe care-i numeau „hotentoti”. Triburile indigene au fost supuse si, asemeni sclavilor din Africa de Nord, folositi in mod abuziv ca mana ieftina de lucru.

In 1806, Marea Britanie a anexat colonia Cap. Dupa cateva invazii, britanicii au cucerit Africa de Sud in 1814. A urmat colonizarea cu un numar crescut de englezi si interzicerea sclaviei prin decret guvernamental britanic, in 1833. Burii au refuzat sa accepte sistemul colonial britanic si confiscarea fermelor lor, au parasit aceasta colonie in 1836. Ei s-au mutat la nord, mai intai in Natal, pe coasta Oceanului Indian, iar in 1843, cand Marea Britanie a anexat si acest stat, in podisul situat la nord de raurile Orange si Vaal. Aici au fondat statele Transvaal si Statul independent Oranje. Ambele state au fost aprig disputate, in anii 1861 si 1877-1881 aflandu-se sub conducerea britanica, dar ceva mai tarziu, li s-a recunoscut independenta.

Războiul burilor

Represiunea lui Kitchener

Comandantul fortelor britanice, Lordul Kitchener, a declansat o represiune crancena impotriva burilor. Fermele burilor au fost devastate, animalele ucise, granele arse, iar femeile si copiii, dusi in primele lagare de concentrare ale lumii. „Lordul Kitchener a inceput sa duca o politica in ambele republici de un barbarism de necrezut… care incalca cele mai elementare principii ale regulilor internationale de razboi. Aproape toate fermele si satele din ambele republici au fost incendiate si distruse. Granele au fost distruse. Animalele care au cazut in mainile dusmane au fost omorate cu sutele. Principiul de baza al tacticilor Lordului Kitchener era castigul, nu atat prin operatii directe impotriva comandourilor, ci mai degraba indirect prin operatiuni impotriva femeilor si copiilor. Aceasta incalcare a dreptului international este foarte caracteristica natiunii care mereu joaca rolul judecatorului ales peste obiceiurile si comportamentul tuturor celorlalte natii”, scria intr-un raport din ianuarie 1902, generalul bur J.C.Smith (mai tarziu prim ministru al Uniunii Sud-Africane).

Marele lider al burilor

Paul Johannes Stephanus Kruger a fost marele lider al burilor in luptele purtate de acestia impotriva englezilor. Burii l-au poreclit „Oom Paul”, adica „unchiul Paul”, pe omul care i-a condus in acest razboi inegal. Kruger a fost un barbat impozant si profund religios. Nascut in 1825, intr-o familie relativ instarita, Paul Kruger s-a insurat la 17 ani, a devenit vaduv la 21 de ani, s-a insurat apoi de inca doua ori si a avut 16 descendenti. A urmat, doar pentru scurt timp, si scoala, dar adevarata sa invatatura, ca multi dintre buri, si-a extras-o din Biblie. Era un vanator iscusit, un expert in materie de cai, un abil inotator si calaret. A participat pentru prima oara la o batalie la varsta de 14 ani. A fost ales de patru ori consecutiv presedinte. Dupa incheierea razboiului, Kruger s-a vazut obligat sa ia calea exilului. A murit in Elvetia, in 1904, orb si sarac.

Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]

Urmărește-ne pe Facebook :

Lasă un comentariu