Home -Dinastii Henric al VIII-lea, regele care a schimbat istoria Angliei

Henric al VIII-lea, regele care a schimbat istoria Angliei

93
0
henric 8

Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa.

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

henric 8Henric al VIII-lea a fost al doilea monarh al Casei Tudor, succedând tatălui său, Henric al VII-lea. Este faimos datorită faptului că a avut șase soții: Catherine de Aragon, Anne Boleyn, Jane Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard și Catherine Parr.

Henric VIII a fost al doilea fiu al lui Henric VII și al Elisabetei de York. Fratele său mai mare, Arthur, Prinț de Wales, a murit în 1502, lăsându-l pe Henric moștenitor al tronului.

Cele mai cunoscute două lucruri despre Henric al VIII-lea sunt faptul că a avut şase soţii, dintre care şi-a executat două, şi faptul că a separat biserica Angliei de papalitate. Dacă primul lucru ţine mai mult de poveştile incitante ale istoriei, cel de-al doilea-despărţirea de Roma-a jucat un rol extrem de important în istoria ţării.

Henric al VIII-lea, regele care a schimbat istoria Angliei

Despărţirea de Papalitate

Cea mai surprinzătoare acţiune a regelui Henric al VIII-lea, şi cea care a avut cele mai mari efecte pe durată lungă, a fost ruperea legăturilor cu Roma. În anii 1530, el a anulat jurisdicţia papală şi s-a autodeclarat şef suprem al Bisericii pe pământ. Desigur, în multe privinţe biserica Angliei era mai strâns legată de monarh decât de papă – episcopii erau nominalizaţi de rege din rândul consilierilor şi diplomaţilor săi. Dar un act atât de îndrâzneţ precum proclamarea supremaţiei regale în faţa Papei era nemaivăzut în toată Europa.

Fiica lui Henric, Maria, a revenit la legăturile cu Papalitatea în timpul scurtei sale domnii. Dar după moartea ei, în 1558, Elisabeta a continuat politica de respingere a autorităţii papale. De atunci, biserica engleză a rămas independentă, fapt ce a afectat atitudinea şi relaţiile Angliei cu ţările Europei continentale. Nicio altă acţiune a vreunui monarh Tudor nu a influenţat atât de mult istoria ţării.

Henry nu s-a limitat la a rupe relaţiile cu Roma. Se vedea pe sine ca un rege profet asemenea celor din Vechiul Testament, chemat de Dumnezeu să purifice biserica. În anii ’30 mănăstirile engleze au fost închise, iar practica pelerinajului interzisă. Ambele măsuri au avut consecinţe importante. O societate cu bărbaţi şi femei care, cel puţin în principiu, se devotează exclusiv venerării lui Dumnezeu diferă foarte mult de o societate fără călugări, adică o societate a cărei populaţie este toată activă (şi contribuabilă).

Regele s-a implicat direct şi în codificarea a ceea ce creştinii ţării sale trebuiau să creadă. Deşi s-a despărţit de Roma, a dizolvat mănăstirile şi a interzis pelerinajul, el a respins şi doctrina luterană. El a autorizat publicarea şi citirea în biserică a Bibliei în limba engleză, acţiune cu multe implicaţii pe termen lung. De fapt, biserica anglicană a fost un hibrid între cea catolică şi cea protestantă. Probabil că o foarte mică parte din locuitorii ţării erau complet de acord cu regele;majoritatea poate că ar fi preferat să rămână catolici, în timp ce doar o minoritate a acceptat, fără niciun dubiu, reforma.

În multe privinţe, influenţa lui Henric s-a dovedit a fi decisivă atunci când Elisabeta a trebuit să decidă pe cale o va lua biserica regatului ei. Ea alege calea protestantă, dar doctrina şi ritualurile păstrează acea ambivalenţă caracteristică perioadei lui Henry. Biserica Anglicană nu trebuia să fie catolică, dar nici protestantă în adevăratul sens al cuvântului.

Henric al VIII-lea a fost şi un rege războinic. În 1513, 1523 şi la mijlocul anilor ’40 a lansat invazii în Franţa şi a continuat să pretindă că el este adevăratul rege al Franţei. Ambiţios, el a cheltuit o avere pentru campaniile militare din Scoţia şi Franţa. De asemenea, regele a fost un pasionat constructor. Puţini monarhi au investit atât de mult în palate grandioase şi cabane de vânătoare.

Cele şase soţii

Apoi, mai e şi chestiunea celor şase soţii, cea mai răspândită şi discutată problemă cu privire la Henric al VIII-lea. Mai întâi, Caterina de Aragon, soţia pe care a repudiat-o atunci când s-a îndrăgostit de Anne Boleyn , mama viitoarei Elisabeta I, executată trei ani după căsătorie pentru adulter; a treia soţie, Jane Seymour, care moare la scurtă vreme după ce dă naştere singurului fiu al regelui, Edward; Anne de Cleves, în urma unei căsătorii aranjate din motive diplomatice şi anulată cât s-a putut de repede deoarece regele o considera respingătoare din punct de vedere fizic; apoi foarte tănâra Catherine Howard, şi ea executată, tot pentru adulter; şi, în sfârşit, ultima căsătorie, cu Katherine Parr.

Imaginea cel mai des asociată cu Henric al VIII-lea este cea a regelui dedicat mai mult plăcerilor, şi nu muncii. Această imagine nu este însă şi una conformă realităţii. Regele a fost înconjurat de mai mulţi consilieri foarte bine pregătiţi – Thomas Wolsey, Thomas More, Thomas Cromwell, cu ajutorul cărora şi-a adminstrat foarte bine regatul. Henry se pricepea foarte bine la a-i lăsa pe miniştrii săi să-şi asume responsabilitatea pentru politicile nepopulare – de la impozite la dizolvarea mănăstirilor. De fapt, niciun alt monarh din dinastia Tudorilor nu a avut atât de mult succes în a lăsa impresia că alţii erau responsabili, într-atât încât unii credeau că regele era de fapt influenţat şi manipulat de alţii. Apoi, Henric al VIII-lea nu a şovăit când şi-a eliminat, inclusiv fizi, cei mai apropiaţi sfetnici, atunci când aceştia îşi serviseră scopul şi nu-i mai erau utili.

Henric al VIII-lea, regele care a schimbat istoria Angliei
Catherine Parr cea de-a șasea și ultima soție a regelui Henric al VIII-lea.

(Thomas More, filosof şi umanist cunoscut, consilier al lui Henry al VIII-lea;a fost executat pentru că s-a opus pretenţiilor regelui de a fi acceptat ca şef suprem al bisericii)

În faţa opoziţiei şi refuzului de a se supune, niciun alt rege (sau regină) Tudor nu a fost atât de nemilos. Departe de a fi un rege influenţabil, manipulat, Henric al VIII-lea a fost un monarh implacabil, devenit – în anii 1530 – un tiran, dar unul care a schimbat definitiv faţa Angliei.

In timpul tineretii suveranul era un impatimit al sportului, dand dovada de o buna stare de sanatate. Insa la momentul mortii sale ajunsese sa cantareasca aproximativ 180 de kilograme, suferind de ulcer varicos, probleme la nivelul muscular ce ii afectau mobilitatea si chiar tulburari ale personlitatii manifestate prin paranoia, anxietate, depresie. Noi cercetari in acest sens sugereaza ca acestea ar fi fost provocate de catre un rar defect genetic. Acesta ar putea avea legatura atat cu tulburarile sale de personalitate, fiind cauza acestora, cat si repetatele sarcini pierdute de catre doua dintre sotiile regelui.

Tocmai acest aspect a atras atentia si a dus la o serie de cercetari asupra unor aspecte medicale mai putin intalnite in alte cercetari asupra bolilor regelui. Atat prima sotie a regelui, Catherine of Aragon, cat si cea de-a doua, Anne Boleyn au suferit de probleme obstretice, pierzand mai multe sarcini, de multe ori in stadiu inaintat. Pentru a incerca sa explice acest lucru, cercetatoarea Ciara Whitley, bioarheologist si colega sa Kyra Kramer, ofera o noua teorie:suveranul englez ar fi avut o grupa sanguina rara numita Kell pozitiv. Doar 9 % din populatia caucaziana ar apartine acestui grup. In termini medicali, daca o femeie ce are grupa sanguina Kell negativ ramane insarcinata cu un barbat ce este purtator de Kell negativ, acest lucru poate duce, in proportie de peste 50 % la reactii adverserse fata de fetusul in dezvoltare. Se intampla ca un copil nascut astfel sa nu aiba nicio problema medicala, dar in cursul urmatoarelor sarcini se pot intalni grave deficiente, ducand la pierderea lor, undeva intre saptamana 24 si cea de-a 28. Whitley afirma ca Anne Boleyn este un exemplu clasic in acest sens. Conform unor opinii, primul copil al lui Anne – viitoarea regina Elisabeta I – s-a nascut sanatoasa si fara complicatii. Desi inca sunt dispute asupra numarului de sarcini avute de catre Anne, se stie sigur ca aceasta a pierdut cea de-a doua si a treia sarcina la sase sau sapte luni. La randul sau, prima sotie, Catherine of Aragon, a pierdut mai multe sarcini, abia a cincea ducand la nasterea unei copil ce a trait- Printesa Mary.

In completarea problemei legate de grupa sanguina, cercetatoarele propun si ideea ca regele ar fi suferit si de o dereglare genetica numita Sindromul McLeod. Boala provocata afecteaza in general barbatii, se face simtita in jurul varstei de 40 de ani si are printre simptome probleme ale inimii, probleme legate de mobilitate si grave tulburari psihologice, inclusiv paranoia si declinul mental. Aceasta boala ar putea explica multe dintre suferintele fizice ale suveranului cat si transformarea sa intr-un suveran din ce in ce mai despotic.

Totusi, fara o evidenta genetica, nu este posibila certificarea unor astfel de teorii, sustine Retha Warniche, istoric la Universitatea de Stat din Arizona si autoarea volumului “The Rise and Fall of Anne Boleyn:Family Politics at the Court of Henry VIII.” Ea ofera alte explicatii privind sarcinile pierdute de catre cele doua. Pana spre sfarsitul secolului al XIX-lea, moasele nu isi spalau mainile iar in perioada lui Henric multi copii mureau inainte de a implini 15 ani. Cat despre Henric, dementa de care suferea poate explica schimbarile suferite. Lipsa exercitiului fizic, dupa o tinerete foarte activa, combinata cu un apetit ridicat, ar fi putut duce foarte usor la obezitatea suveranului si la bolile legate de aceasta.

Totusi teoria lui Catarina Whitley da o noua perspectiva asupra vietii suveranului englez, in a intelege motivele care au dus la importantele schimbari suferite de acesta.

Click to rate this post!
[Total: 3 Average: 5]

Urmărește-ne pe Facebook :

Lasă un comentariu