Home Americile Criza rachetelor din Cuba

Criza rachetelor din Cuba

124
0
Criza rachetelor din Cuba

Timp de 14 zile, în octombrie 1962, lumea s-a aflat la un pas de război nuclear. După ce Uniunea Sovietică transportase arme nucleare pe teritoriul Cubei și guvernul american le-a descoperit, omenirea s-a aflat în fața celei mai periculoase confruntări a Războiului Rece. Cea mai mică greșeală de calcul făcută fie la Kremlin, fie la Casa Albă, ar fi putut duce la izbucnirea unui război nuclear între cele două superputeri ale lumii.

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

În ianuarie 1959, dictatorul cubanez Fulgencio Batista, care se bucura de sprijinul americanilor, a fost răsturnat de la putere de armata de gherilă a lui Fideo Castro. Inițial, administrația Eisenhower a privit cu ochi buni revoluția cubaneză, căci Batista ajunsese să fie un aliat care strica imaginea Americii, iar un guvern democratic la Havana, care urmărea inițierae reformelor sociale necesare, avea să fie, în viziunea Washingtonului, un aliat mult mai stabil și de încredere. S-a dovedit însă că liderii de la Casa Albă au fost prea naivi în ceea ce-l privea pe Castro.

America beneficia la acel moment de o bază navală la Guantanamo și mulți investitori americani aveau interese în Cuba datorită forței de muncă ieftine. Practic, o mare parte din industria și agricultura insulei era în proprietatea americanilor. De aceea, guvernele de la Washington nu au ezistat să intervină în politica internă a Cubei pentru a-și apăra interesele. Problema era că Fidel Castro nu avea cum să abordeze problemele fundamentale ale cubanezilor – sărăcie, rată mică de alfabetizare și un sistem de sănătate la pământ – fără a afecta interesele Statelor Unite. În plus, în viziunea lui Castro și a multor cubanezi, dominația americană era una din cauzele principale ale problemelor Cubei, și ea trebuia înlăturată.

Criza rachetelor din Cuba

Pe măsură ce proprietățile americane erau expropiate de noul guvern, inamicii învinși ai lui Castro au fost tratați fără milă, iar alegerile au fost amânate până când grupul fidel al lui Castro pusese mâna pe toate pârghiile puterii. Și pe măsură ce atitudinea lui față de Statele Unite ale Americii se înăsprea, Castro devenea din ce în ce mai popular, fapt care la Washington devenea inacceptabil.

Eisenhower a dat ordin CIA-ul să-l dea jos de la putere pe Castro, iar agenția a organizat diverse acțiuni în Cuba ce aveau ca scop destabilizarea regimului. Au existat și mai multe tentative de asasinare a liderului cubanez, iar Cubei i-au fost impuse sancțiuni economice, fapt ce a afectat enorm exporturile țării. Însă Castro nu s-a lăsat intimidat de aceste ostilități, ba din contră: a devenit mai sigur pe sine și s-a transformat într-un și mai fervent adversar al SUA. Iar în logica Războiului Rece, el devenea astfel un potențial aliat al sovieticilor. Dezvoltarea relațiilor dintre regimul lui Castro și Uniunea Sovietică au făcut ca americanii să perceapă Cuba ca o amenințare crescândă la adresa hegemoniei americane în emisfera vestică, o amenințare ce nu mai putea fi tolerată.

A urmat episodul cu invazia eșuată din Golful Porcilor, din aprilie 1961, plan conceput încă din timpul lui Eisenhower. Însă experimentatul general, care condusese în 1944 debarcarea din Normandia, și-a dat seama de riscurile planului și a ezistat să-l pună în aplicare. Însă succesorul lui, Kennedy, nu a mai ezitat. Castro sperase că un nou președinte avea să fie mai puțin ostil regimului său, dar s-a înșelat amarnic. În primul rând, Kennedy și-a construit campania pentru alegeri acuzându-i pe republicani că nu sunt suficienți de duri față de comuniști, insistând că problema Cubei poate pune în pericol întreaga emisferă vestică. Apoi, investitorii americani au avut grijă ca președintele Kennedy să nu uite această retorică odată ajuns în Biroul Oval. Aceștia se temeau că programul lui Castro poate deveni baza unui val de naționalizări a companiilor americane în întreaga America Latină.

Mai mult decât atât, pare-se că președintele Kennedy se simțea ca și cum ar fi fost jignit de Castro, care sfidase puterea Americii și nu se lăsase intimidat. Supraviețuirea lui Castro era ca un fel de afront personal adus mândriei americane. Kennedy a devenit obsedat de teama că Fidel ar fi putut exporta revoluția și în alte state latino-americane. Robert McNamara avea să declare ulterior că administrația Kennedy ajunsese de-a dreptul „isterică” în ceea ce privea chestiunea Cubei. Iar Kennedy era mult mai ostil lui Castro decât fusese Eisenhower, însă nu era și la fel de precaut ca generalul.

Guvernul sovietic salutase revoluția cubaneză, iar ostilitatea americană vizavi de regimul lui Castro creștea direct proporțional cu sprijinul pe care URSS l-a arătat față de Cuba. Țara nu a fost niciodată un adevărat servitor al Moscovei, dar dependeța sa față de centrul de la Kremlin a crescut datorită nevoilor pentru ajutor militar și economic. Atât la Moscova, cât și la Havana se credea că americanii plănuiesc invadarea Cubei, iar Hrușciov nu putea permite la acel moment dispariția singurul stat comunist din emisfera vestică.

În plus, Hrușciov avea și alte probleme. El era conștient de marea diferență care exista între dotarea militară a Americii și respectiv a Uniunii Sovietice, mai ales în materie de rachete balistice intercontinentale. În 1962, americanii au instalat în Turcia rachete Jupiter, care puteau atinge oricând ținte de pe teritoriul URSS. Hrușciov s-a gândit – în dorința de a nu-i lăsa pe americani să se afirme în fața Uniunii Sovietice – că ar putea staționa, la rândul său, rachete pe teritoriul Cubei, de unde puteau ataca continentul american. Era o modalitate relativ ieftină de a anula avantajul americanilor în materie de rachete (în comparație cu cheltuielile cerute de mărirea arsenalului miltitar), ar fi împiedicat invazia insulei și ar fi fost un răspuns potrivit pentru rachetele staționate în Turcia. În plus, conform dreptului internațional, URSS putea trimite acele rachete în Cuba atâta timp cât guvernul cubanez era de acord.

Criza rachetelor din Cuba

În 1962, circa 80 de rachete au fost trimise în Cuba. Evident, totul trebuia să se desfășoare în cel mai strict secret până când rachetele deveneau operaționale, iar apoi SUA avea să fie confruntată cu faptul împlinit. Dar a fost un proiect prea vast și complex pentru a putea fi păstrat secret. În august 1962 au ieșit la iveală primele zvonuri privind existența rachetelor sovietice din Cuba, pornind de la informații primite de la emigranți sau informatori CIA. După ce informațiile au ajuns în presă, diplomații sovietici – care nu fuseseră puși la curent cu operațiunile – au negat toată povestea. Astfel se poate explica șocul acestora atunci când au fost confruntați cu imaginile aeriene surprinse pe data de 14 octombrie 1962.

Kennedy la rândul său a fost cu totul uimit; în opinia sa, comportamentul lui Hrușciov era extrem de provocator și foarte greu de explicat. Hrușciov, care s-a dovedit a fi destul de naiv în privința reacțiilor pe care le aștepta din partea americanilor, nu și-a dat seama că povestea va fi interpretată, din viziuna SUA, ca o gravă lovitură la adresa prestigiului național. Chiar dacă cele câteva zeci de rachete nu alterau în niciun fel balanța forțelor în favoarea Cubei, dacă americanii ar fi acceptat ca rachetele să rămână pe teritoriul Cubei, s-ar fi creat imaginea unei Americi slabe. Iar în Războiul Rece aparențele erau totul!

Inițial, Kennedy a cochetat cu ideea unei lovituri în forță: atacuri aeriene și invazia insulei. Dar își învățase lecția de pe urma episodului anterior. Alternativa propusă a fost blocada navală sau, după cum prefera Kennedy să o numească, „carantina”. Abia după ce blocada a fost pregătită, guvernul a acceptat ca subiectul să fie făcut public. Societatea americană, dar și opinia publică internațională au fost șocate. Mulți au început să se gândească la izbucnirea celui de-al treilea război mondial care ar fi fost, în mod inevitabil, unul nuclear. Pe 23 octombrie, 27 de nave sovietice se îndreptau spre Cuba și, implict, spre linia blocadei impusă de americani. Kennedy trebuia să se gândească în acel moment ce măsuri va lua dacă sovieticii ignorau avertismentele americanilor și depășeau linia. Din fericire însă, președintele american a primit în aceeași zi veștile potrivit cărora primele nave sovietice au oprit înaintarea.

Criza nu s-a terminat în acel moment (deși punctul critic trecuse). Rachetele rămâneau în Cuba, iar Kennedy era decis că nu va accepta rămânerea lor acolo. Între timp, atât el, cât și Hrușciov și-au dat seama, îngroziți, de ceea ce ar fi putut să se întâmple și au decis că problema trebuie rezolvată rapid. În cele din urmă, după alte momente tensionate, s-a ajuns la o înțelegere.

Criza rachetelor din Cuba

Deși inițial Kennedy și Hrușciov au fost, la început, agresivi și mult prea încrezători în forțele proprii, odată ce și-au dat seama de situația extrem de dificilă în care au ajuns, cei doi lideri s-au arătat gata să caute, în mod responsabil, o soluție pașnică. Ignorând sfaturile celor mai radicali dintre consilierii lor, care ar fi dorit izbucnirea conflictului, Kennedy și Hrușciov au avut grijă să nu înrăutățească și mai rău situația. În plus, criza rachetelor a dovedit că lipsa de comunicare directă dintre Casa Albă și Kremlin poate avea consecințe fatale, astfel că a fost întemeiată așa-zisa „hotline”, linia telefonică directă dintre cele două centre de putere.

Pe de o parte, Hrușicov, dar și Castro, ar fi trebuit să-și dea seama de riscurile aducerii rachetelor în Cuba. Operațiunea nu putea fi păstrată secretă și era clar că Statele Unite vor adopta o poziție dură! De cealaltă parte, Kennedy a permis ca adversitatea lui față de Castro și Cuba în general să-i întunece gândirea rațională. În plus, el nu a dorit să încerce rezolvarea situației în mod discret și diplomatic, transferând chestiunea în sfera publică.

Criza rachetelor din Cuba a fost de fapt benefică lui Kennedy din punct de vedere al imaginii sale în Occident. Pe de altă parte, în opinia colegilor săi de la Kremlin, Hrușciov suferise o înfrângere umilitoare. Acest fapt avea să-i fie reproșat, iar în octombrie 1964, el avea să-și piardă poziția de lider al URSS.

Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]

Urmărește-ne pe Facebook :

Lasă un comentariu