Complotul Mariei de Medici împotriva Cardinalului Richelieu

Complotul Mariei de Medici împotriva Cardinalului Richelieu

„Ziua proștilor” (sau „ziua păcăliților”) a fost un punct de cotitură politic și diplomatic în domnia regelui Ludovic al XIII-lea, ziua în care numeroșii inamici ai Cardinalului Richelieu (în frunte cu nimeni alta decât Regina-Mamă) au crezut că reușiseră să-l convingă pe rege să îl înlăture pe cardinal de la putere. Documentele epocii nu confirmă exact data evenimentului, dar se pare că ar fi fost vorba de 10, 11 sau 12 noiembrie 1630. Complotul împotriva lui Richelieu eșuează, iar cardinalul a reușit să profite de pe urma evenimentului pentru a căpăta și mai multă putere în stat.

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

Richelieu a ajuns la curtea regelui Franței adus chiar de către Maria de Medici, după ce se remarcase, ca reprezentant al clerului, în cadrul adunării legislative (États généraux). Mai întâi, Richelieu a profitat de relația cu Concino Concini, cel mai influent ministru din stat și apropiat al Reginei-Mamă, pentru a prelua conducerea afacerilor externe. Insă în urma unui complot împotriva celor doi, în urma căruia Concini e executat, atât Maria de Medici, cât și Richelieu sunt îndepărtați de la curte. Vor reveni aici doi ani mai târziu, după ce Maria de Medici încearcă să conducă o rebeliune aristocratică împotriva regelui. Richeliu este rechemat atunci la curte pentru a negocia cu regina și reușește să medieze relațiile dintre aceasta și fiul ei. Ascensiunea politică a lui Richelieu începe în 1621;un an mai târziu, este numit Cardinal, iar în 1624 devine oficial ministrul principal al regelui.

Complotul Mariei de Medici împotriva Cardinalului Richelieu

Ziua a început la Paris, în Palatul Luxemburg în care rezida Maria de Medici, și s-a terminat în apropierea capitalei, la Palatul Versailles, unde locuia Regele Ludovic al XIII-lea. Cu două luni înainte, în septembrie, Regina-Mamă profitase de boala gravă de care se suferea fiul ei pentru a-l convinge pe acesta să renunțe la colaborarea cu Cardinalul Richelieu. Motivul? Regina, care în trecut îl sprijinise pe Richelieu, credea acum că poziția ei era pusă în pericol din cauza puternicei influențe pe care cardinalul o avea asupra regelui în problemele de administrare a țării. In aceste condiții, Maria de Medici a așteptat un moment favorabil pentru a-i aminti fiului ei de promisiunea făcută.

Sprijinită de tabăra nobililor care se opuneau Cardinalului, cu precădere politicii sale externe (să nu uităm că suntem în mijlocul Războiului de 30 de ani), Regina-Mamă a demarat ostilitățile într-o dimineață de la începutul lunii noiembrie. Pregătit să cedeze în cele din urmă mamei sale, Ludovic a fost luat prin surprindere de apariția Cardinalului Richelieu. In acel moment, Maria de Medici l-a denunțat public pe Richeliu și i-a cerut regelui să aleagă :ori cardinalul, ori ea! Maria, convinsă că l-a impresionat pe fiul ei, a crezut că l-a învins pe Richelieu, care ar fi trebuit să-și dea demisia. Insă regele, chiar dacă nu-l plăcea personal pe Cardinal, nu se putea descurca fără el și știa acest lucru.

Related Posts
1666. Marele Foc din Londra

2 septembrie 1666. Inima capitalei Angliei a fost devastată de un incendiu puternic. Dezastrul a fost atât de mare încât Read more

Variola, singura boală contagioasă de natură virală eliminată prin vaccinare

  Variola (sau vărsatul), boală contagioasă de natură virală, a fost una dintre cele mai mari catastrofe ale omenirii, o Read more

În aceeași seară, regele l-a chemat pe cardinal la Palatul Versailles. După o conversație care a durat câteva ceasuri, regele a decis să aibă în continuare încredere în Richelieu, în defavoarea mamei sale. Astfel, Reginei-Mamă i s-a ordonat să plece într-un exil forțat la Compiègne;de atunci, ea nu se va mai întâlni niciodată cu fiul ei. Chiar și în exil, Maria de Medici a continuat să comploteze împotriva lui Richeliu, însă fără succes:toți opozanții Cardinalului au fost decapitați, iar el a căpătat și mai multă putere în stat. Așadar, „ziua proștilor” marchează adevăratul început al conducerii lui Richelieu, care nu se va termina decât 12 ani mai târziu, odată cu moartea sa.

Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]

Urmărește-ne pe Facebook :

Lasă un comentariu

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Istoria e cea mai frumoasă poveste. Citește-o pe următoarea :