Home -Războaie și bătălii Bătălia de la Guadalcanal

Bătălia de la Guadalcanal

32
0
Bătălia de la Guadalcanal

Bătălia de la Guadalcanal, nume de cod Operation Watchtower (Operațiunea Turnul de Veghe) în cadrul forțelor aliate, s-a desfășurat între 7 august 1942 și 9 februarie 1943 în zona Insulei Guadalcanal și a făcut parte din teatrul de operațiuni din Pacific al Celui de Al Doilea Război mondial. Această campanie militară a fost aprig disputată pe uscat, pe mare și în aer și a fost prima ofensivă majoră lansată de forțele aliate împotriva Imperiului Japonez.

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

Pe data de 7 august 1942, Forțele Aliate din teatrul de operațiuni din Pacific demarau prima mare ofensivă împotriva Imperiului Japonez în insulele Solomon, având ca obiectiv principal cucerirea insulei Guadalcanal. S-a dovedit a fi una dintre cele mai dure încleștări din întreg cel de-al Doilea Război Mondial, ale cărei urmări aveau să fie decisive pentru soarta Războiului din Pacific.

Preludiul Bătăliei

Bătălia de la Guadalcanal
Controlul japonez asupra zonei vestice a Pacificului între lunile mai şi august 1942. Guadalcanal se află în partea centrală a hărţii, puţin spre sud-est. Wikipedia

Drept urmare a victoriei strategice obținute de către SUA în Bătălia de la Midway, Forțele Aliate din Pacific au obținut un atu extrem de important, un atu pe care istoria îl confirmă încă din cele mai vechi timpuri până în prezent și anume: inițiativa. Astfel, Forțele Aliate au trecut la ofensivă, având bineînțeles scopul de a înlătura controlul Imperiului Japonez din regiunile Asiei-Pacific care la vremea respectivă, în iunie 1942, avea dimensiuni colosale. Din Manciuria până în peninsula Indochina, din Singapore până în Papua Noua Guinee, Imperiul Japonez domina regiunea Asia-Pacific.

Având la dispoziție resursele naturale ale teritoriilor cucerite în Asia-Pacific, în special bazinele petrolifere din Indonezia, și ținând cont de apartenența Japoniei la Pactul Tripartit, cu un aliat ca Germania, aflată la apogeul puterii sale pe Bătrânul Continent, niponii erau pe cale să redefinească status-quo-ul la nivel global, alături de Puterile Axei. Însă, episodul Midway din 4-7 iunie 1942, s-a dovedit a fi punctul de cotitură din Războiul din Pacific, o bătălie în urma căreia forțele americane au scufundat 4 portavioane aparținând Forțelor Navale ale Japoniei și anume Akagi, Kaga, Soryu și Hiryu. Americanii au distrus peste 300 de avioane de luptă japoneze și au ucis peste 5.000 de soldați japonezi. Bătălia de la Midway a fost cea mai dureroasă înfrângere suferită de Japonia din istoria sa modernă, iar Aliații erau pe deplin conștienți de lovitura administrată Japoniei și de incapacitatea acesteia de a dobândi inițiativa pe termen scurt și mediu. După Midway, consolidarea era la ordinea zilei pentru Imperiul Japonez. Astfel, Forțele Aliate din Pacific au pus la cale un plan pentru a elibera regiunile din Asia-Pacific de sub controlul Imperiului Japonez.

Conștientizând pericolul pe care Japonia ar putea să-l reprezinte cu privire la ecuația Asiei-Pacific, SUA a început să elaboreze planuri de război împotriva Japoniei încă din 1897, care în cele din urmă au primit numele de cod Planul de Război Portocaliu. Conceput de către contraamiralul Raymond Rodgers, Planul de Război Portocaliu cuprindea și o strategie denumită Island Hopping (Salturi peste insule), a cărei rațiune era apropierea forțelor americane de teritoriul Japoniei. Ideea principală din spatele acestei strategii consta în ocolirea pozițiilor insulare fortificate controlate de Japonia în Pacific și concentrarea resurselor limitate ale Aliaților pe insule de importanță strategică, care nu erau la fel de bine apărate de către japonezi, dar care în schimb putea să mențină inerția în vederea apropierii de insulele principale ale Japoniei. Island Hopping-ul se baza pe capacitatea Forțelor Navale și Aeriene americane de a bloca bazele militare ale inamicului și implicit de a le tăia liniile de aprovizionare, diminuându-le astfel capacitatea de a purta un război, principalii vectori de luptă fiind submarinele și avioanele de atac la sol. Strategia a oferit o serie de avantaje americanilor în special în ceea ce privește gestionarea factorului timp, în sensul în care nu se „irosea vremea” prin cucerirea fiecărei insule în parte, ci, mai degrabă, se punea accent pe menținerea inerției atacurilor și surprinderea inamicului.

Bătălia de la GuadalcanalȚinând cont de principiile strategiei Island Hopping, Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Pacific, în frunte cu generalul Douglas MacArthur, a pus bazele planului de atac împotriva Imperiului Japonez. Planul avea să se bazeze pe străpungerea regiunilor controlate de către Japonia dinspre Arhipelagul Insulelor Solomon, misiune încredințată Forțelor din Pacificul de Sud-Est, aflate sub comanda generalului Douglas MacArthur, respectiv dinspre Insulele Marshall, misiune încredințată Forțelor Navale din Pacificul Central, aflate sub comanda amiralului Chester Nimitz. Generalul MacArthur, ale cărui efective erau compuse preponderent de forțe terestre, trebuia să cucerească Insulele Solomon, Noua Guinee și Arhipelagul Bismarck, pe când amiralul Nimitz, având la dispoziție principalele efective ale Flotei Americane din Pacific, trebuia să cucerească Insulele Mariane, menținând direcția principală spre Arhipelagul Bonin, care se află la aproximativ 500 de mile nautice de Japonia. Forțele lui MacArthur și ale lui Nimitz aveau să conveargă, conform planului, pe insula Formosa, Taiwanul de astăzi.A fost un plan îndrăzneț, care avea să pună în mișcare resurse materiale și umane enorme pentru a disloca Imperiul Japonez din Asia-Pacific.

Operațiunea Turnul de Veghe (Watchtower)

Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Pacific a ales drept prim obiectiv dobândirea controlului asupra Arhipelagului Insulelor Solomon. Japonezii aveau o poziție puternic fortificată în Rabaul, pe insula Noua Britanie (New Britain), astfel că Aliații, respectând principiile strategiei Island Hopping, au decis să încercuiască baza militară de la Rabaul, pentru a-i tăia liniile de aprovizionare. Aliații aveau însă nevoie de o bază solidă, capabilă să alimenteze efortul militar din teatrul din Pacificul de Sud-Vest. La mijlocul lunii iunie 1942, serviciile de informații ale Aliaților au raportat o evoluție îngrijorătoare și anume că japonezii au demarat construcția unei piste de aterizare pe insula Guadalcanal, din Arhipelagul Insulelor Solomon. Conform acelorași rapoarte, pista urma să devină operațională într-un interval de câteva săptămâni.

Aliații au realizat faptul că o prezența aeriană japoneză cu baza la Guadalcanal, ar amenința serios capacitatea de aprovizionare a americanilor: dinspre Coasta de Vest a SUA și Hawaii spre Australia. Astfel, comandamentul american a luat în considerare opțiunile cu privire la această problemă. Una dintre idei era să se efectueze bombardamente aeriene asupra pistei, astfel încât aceasta să devină neoperațională, dar în cele din urmă s-a optat pentru un plan mult mai cutezător și anume capturarea întregii insule. Planul a constat în efectuarea unei operațiuni de asalt amfibiu de către forțele infanteriei marine americane, înlăturarea ulterioară a prezenței militare japoneze și stabilirea unei baze aeriene aliate pe insulă. Pe data de 25 iunie 1942, s-a decis punerea în aplicare a planului de capturare a insulei Guadalcanal cu nume de cod Turnul de Veghe.

La momentul deciziei, comandamentul Aliat din Pacific deținea foarte puține informații despre insula Guadalcanal. Hărțile erau vechi, iar insula era în întregime necunoscută. Operațiunile de recunoaștere aeriană erau limitate din cauza forțelor japoneze deja prezente pe insulă. Mai mult de atât, aliații se confruntau cu probleme referitor la efectivele militare care aveau misiunea să captureze insula. Forțele terestre aflate sub comanda generalului Alexander Vandegrift nu erau încă pregătite de luptă, generalul fiind anunțat tocmai pe 25 iunie 1942 de planul de capturare a insulei, cu doar o lună înainte fiind notificat că forțele sale nu vor mai purta bătălii importante în acel an. Astfel, el a fost nevoit să recurgă la pregătiri și antrenamente în cel mai scurt timp posibil.

Desfășurarea operațiunilor militare în Guadalcanal

Bătălia de la Guadalcanal

În prealabil demarării operațiunii, Aliații au încercat să estimeze prezența militară japoneză de pe insulă. Acestea au fost estimate undeva la 3.000 de soldați, plus echipamente și tehnică militară. Pe de altă parte, aliații erau pe deplin conștienți de faptul că efectivele militare ale japonezilor din Arhipelagul Insulelor Solomon nu se aflau doar în Guadalcanal. Centrul de greutate al Japoniei în această regiune se afla pe insula Noua Britanie, la baza militară de la Rabaul, gazda Flotei Japoneze din Marea de Sud, un veritabil atu pentru configurația de forțe care se adunau în regiune, capabilă să aprovizioneze contingentul militar japonez staționat în Guadalcanal.

Pe data de 7 august 1942, 11.000 de pușcași marini americani au debarcat în nord-vestul insulei Guadalcanal, la Red Beach și în mod surprinzător aceștia nu au întâmpinat opoziție din partea forțelor japoneze. În ziua următoare, forțele americane s-au mutat spre vest, pentru a captura pista de aterizare, iar forțele japoneze s-au regrupat în sudul deluros al insulei. Primul obiectiv al operațiunii a fost, așadar, îndeplinit. Odată ce vestea debarcării americanilor a ajuns la comandamentul din Rabaul, amiralul Gunichi Mikawa, comandant al Flotei a-4-a din cadrul Flotei din Marea de Sud, a ordonat unui grup de luptă să se îndrepte spre Guadalcanal. Înainte că acesta să ajungă pe insulă, Mikawa a detașat de asemenea o escadrilă de bombardiere și avioane de luptă. Americanii au ripostat cu un efectiv aerian format din avioane de luptă Wildcat. Luptele aeriene s-au soldat cu 16 pierderi umane de partea japonezilor și 11 de partea americanilor.

Ulterior, Amiralul Mikawa a reușit, spre surprinderea americanilor, să pătrundă nedetectat prin canalul dintre Guadalcanal și Malaita, unde s-a declanșat o bătălie navală între flota comandată de Mikawa și flotele americane comandate de Fletcher respectiv Turner, care s-a soldat cu victoria japonezilor.

Pentru pușcașii marini care au debarcat în Guadalcanal, aveau să vină vești proaste. Generalul Vandergrift a fost informat cu privire la decizia luată de amiralul Fletcher de a-și retrage flota de portavioane din sudul insulei Guadalcanal din cauza lipsei de combustibil, ca urmare a atacului japonez. Amiralul Turner a luat ulterior aceeași decizie, luând cu el aproximativ jumătate din proviziile destinate contingentului de pușcași marini aflați pe insulă, pe motiv că nu aveau suficient timp la dispoziție pentru a le descărca. Lui Vandergrift nu îi rămânea altceva de făcut decât să asigure pozițiile defensive în fața unor posibile contra-atacuri ale japonezilor și să le ordone oamenilor săi să finalizeze construcția pistei de aterizare – care la momentul respectiv reprezenta singura speranță a pușcașilor americani izolați în Guadalcanal.

Bătălia de la Guadalcanal

Comandamentul japonez l-a însărcinat pe general-locotenentul Harukichi Hyakutake să recaptureze Guadalcanal din mâna americanilor. Concomitent, contra-amiralul Tanaka a venit cu o idee ingenioasă de a mobiliza trupe dinspre Noua Britanie, înspre Guadalcanal, o acțiune care se va repeta de mai multe ori de-a lungul campaniei militare din Guadalcanal și care a fost botezată Tokyo Express. Pe data de 18 august, primele contingente militare japoneze au debarcat în nordul insulei. Forțele japoneze au atacat pozițiile defensive ale americanilor în ceea ce ulterior s-a numit Bătălia de la Tenaru, în urma căreia japonezii au înregistrat pierderi semnificative.

La începutul lunii septembrie, americanii au primit întăriri din partea unei brigăzi de parașutiști, care a fost rapid mobilizată spre Tasimboko, în nord-vestul insulei, în apropiere de Red Beach, unde se zvonea că există o puternică prezență de forțe japoneze. Așezarea a fost capturată relativ ușor, spre surprinderea americanilor, care au aflat ulterior ca forțele japoneze staționate în așezarea Tasimboko s-au reunit cu o altă brigadă în centru insulei, având intenția de a ataca perimetrul defensiv al lui Vandergrift dinspre sudul deluros al insulei. Atacul a venit pe 13 septembrie, iar după o serie de lupte crâncene, în dimineața zilei de 14, americanii câștigaseră, iar forțele japoneze se aflau în retragere spre est.

La mijlocul lunii octombrie, contingentul forțelor militare japoneze de pe insula a fost întărit, iar general-locotenentul Harukichi Hyakutake avea acum la dispoziție peste 20.000 de soldați pentru a ataca pozițiile americanilor, care numărau 23.000 de soldați. Planul a fost ca perimetrul american să fie atacat simultan din două direcții, dinspre vest și dinspre sud. Pe data de 22 octombrie, se declanșa ultima bătălie terestră pentru controlul insulei, din care americanii au ieșit victorioși. Era al patrulea atac consecutiv respins de către militarii americani, un fapt care a captat imaginația opiniei publice din SUA, transformând pușcașii marini americani în veritabili eroi. Dacă la începutul operațiunii forțele lui Vandergrift erau nepregătite, după Operațiunea Turnul de Veghe se putea spune într-adevăr că acestea erau călite în cele mai dure circumstanțe posibile, având în față un inamic necruțător, pentru care capturarea era o soartă mai tragică decât moartea. Pe data de 31 decembrie, Comandamentul Suprem al Forțelor Japoneze a luat decizia retragerii tuturor efectivelor rămase pe insula Guadalcanal, iar pe data de 8 februarie 1943, acestea părăsiseră complet insula. Americanii au dobândit controlul absolut asupra insulei Guadalcanal.

Urmările Bătăliei de la Guadalcanal

Insula Guadalcanal a fost martora unora dintre cele mai dure bătălii ale Războiului din Pacific. După o durată de patru luni de zile, Bătălia pentru Guadalcanal a lăsat în urmă nu mai puțin de 38.000 de morți: 31.000 de partea japonezilor și 7.000 de partea aliaților.

Insulele Solomon au reprezentat cel mai îndepărtat punct din vastul teritoriu al Imperiului Japonez din Pacific și au constituit în același timp rampa de lansare a strategiei americane Island Hopping. Campania militară din Guadalcanal a fost prima mare ofensivă împotriva Imperiului Japonez, drept urmare a valorificării victoriei strategice de la Midway. În mai puțin de doi ani, SUA avea să ajungă în preajma Japoniei, însă dârzenia soldaților și conducerii japoneze a determinat, în cele din urmă, administrația Truman să recurgă la una dintre cele mai controversate decizii din istoria militară a omenirii pentru a pune capăt războiului.

 

Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]

Urmărește-ne pe Facebook :

Lasă un comentariu